Tragedie în Timișoara: un medic s-a sinucis! A lăsat un bilet de adio

15 10. 2020, 08:40

O altă tragedie a avut loc în Timișoara. Seara trecută, un bărbat de 61 de ani și-a pus capăt zilelor. În urma sa a lăsat un bilet de adio.

Un medic care activa în cadrul Spitalului Municipal Timișoara și-a pus capăt zilelor în cursul serii de miercuri. Bărbatul în vârstă de 61 de ani s-a împușcat în cap cu un pistol cu glonț, chinezesc, iar în urma sa a lăsat un bilet de adio, arată Stirileprotv.ro.

Persoana care l-a găsit fără suflare în casă a fost chiar soția medicului, în jurul orei 19:00. Medicul, care era specialist în chirurgie toracică, și soția lui locuiau aproape de centrul orașului. Femeia a sunat panicată la 112, iar polițiștii care au ajuns la domiciliu ar fi găsit chiar și un bilet de adio prin care și-ar fi explicat gestul. Medicii legiști au preluat corpul bărbatului pentru autopsie. Mai mult decât atât, motivul pentru care bărbatul avea armă în casă era pentru că activa și ca instructor de tir, arată sursa citată anterior.

Un vecin, medic, spune despre bărbatul din Timișoara că a fost: „Un om deosebit, caracter deosebit, foarte bun vecin”.

Un alt vecin a mărturisit că ”nu părea” să aibă ceva în ziua respectivă: „Astăzi (miercuri, n.r.). Ca de obicei, nu părea să aibă probleme, a urcat sus, Să trăiţi domnu doctor”.

În luna mai, o studentă a fost găsită moartă într-o cameră de cămin din Timișoara

O fată în vârstă de 24 de ani, studentă la Timișoara, a murit în camera de cămin. Cel care a sunat la 112 era chiar iubitul ei, tocmai din Africa, pentru a anunța că fata se simte foarte rău, că are febră și tuse, potrivit Antena 3. Inițial, medicii de pe ambulanță care au venit prima oară la caz au plecat, pentru că fata nu a răspuns la ușă, potrivit sursei citate. Apoi, iubitul ei, văzând că fata de 24 de ani nu răspunde la telefon, a apelat din nou la 112 pentru a le spune acest lucru. Atunci, s-a găsit faptul că fata zăcea fără suflare în camera sa de cămin din Timișoara. Corpul ei a fost dus la Medicină Legală pentru a i se efectua necropsia. Luați la întrebări, colegii ei de cămin spun că nu ar fi avut ceva fata. Ea era studentă la Facultatea de Științe Economie, în primul an la master. S-a deschis un dosar penal în rem.